Scopul principal al acestui proiect este de a încuraja elevii să considere matematica nu doar ca pe un joc al numerelor și formulelor, ci ca pe limbajul științei, culturii și artei. Elevii vor dobândi o perspectivă interdisciplinară explorând modul în care matematica se întersectează cu fizica, biologia, filosofia, cultura și arta. Prin activități practice, elevii își vor dezvolta abilitățile de a realiza cercetări, de a analiza datele și de a exprima aceste cunoștințe prin modele matematice. În plus, prin utilizarea diverselor instrumente digitale (Canva, GeoGebra, BookCreator, Artsteps etc.), elevii  își vor dezvolta creativitatea, își vor îmbunătăți abilitățile de producție digitală și vor dobândi experiență de lucru în echipe internaționale.

În colaborare cu școli din Turcia și Italia, elevii din școala noastră participă în acest an școlar la proiectul eTwinning „Mindful Steps Together”

 Proiectul își propune să crească gradul de conștientizare a protecției mediului în rândul elevilor prin promovarea unui stil de viață ecologic, a economisirii apei și energiei, a reciclării și a empatiei pentru natură. Prin activități creative și de colaborare, elevii vor face pași pentru a construi împreună un viitor mai sustenabil și mai conștient.

Proiectul are ca scop dezvoltarea conștiinței ecologice în rândul elevilor, prin crearea unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător. De asemenea, proiectul urmărește formarea și consolidarea unor valori și a unor atitudini pozitive legate de protecția naturii, economisirea resurselor naturale – de exemplu apa și energia, precum și importanța reciclării și a reducerii deșeurilor.